Astăzi sunt bine. De ieri, de fapt.
In fiecare zi mai ințeleg câteceva. Spre exemplu, ieri am ințeles ce vrea să zică aia cum că fericirea nu-ți vine din afară. Că orice stare pe care o avem, e doar o manifestare a noastră. Insă ni s-au arătat niște modele și noi le-am preluat, formând tipare despre cum să simțim. (Știam teoria de mai de mult, dar nu o luasem in seamă.).
Mai exact, cineva ne-a spus si ne-a si arătat că dacă o persoană iubită pleacă din preajma noastră, atunci trebuie să suferim. Ni s-a predat și teama de abandon și tristețea legată de singurătate și multe altele... Insă, dacă stai și cugeți puțin, începi să te intrebi: ce dacă ei pleacă? Ce dacă ar reveni? La urma-urmei, nimeni nu ne aparține. Iar de iubit ii putem iubi sau nu, indiferent de distanțele dintre noi.
Adevărul este că dacă inveți să acționezi diferit la stimulii exteriori, scapi de coșmar; dacă te dezobișnuiești să reacționezi și dacă iți educi si antrenezi capacitatea de a genera emoții altfel decât pe unde te duce valul, devii autonom. Incetezi să mai exiști ca o frunză in bătaia vântului si iți câștigi libertatea. Libertatea de a fi tu insuți. Sau insăți.
Oricum, ajungi cu totul altceva decât s-a străduit societatea să te facă să fii...
Deci, preaiubiții mei, plecați, veniți...whatever, e o lume liberă! 
Și pe mine m-au învățat toate astea...cum și când să simt, să sufăr de singurătate... și am fost atât de sârguincioasă la lecțiile astea...
RăspundețiȘtergereAm învățat să iubesc în absență. E greu, dar e și frumos. Cu dorul e mai dificil...
Mi-e DOR de tine, Blue! Mă auzi, oare?
Draga de Oana... sunt impresionată de statornicia ta in ceea ce mă privește. :) De faptul că incă mai citești aiurelile mele.
ȘtergereNu te cunosc, dar simt că te iubesc, Oana. Frumosul din tine e la fel de proaspăt și intens ca atunci când ne-am intersectat prima dată.
Nu-s aiureli. Sau, dacă tu crezi că sunt, mie-mi plac :) Regret doar că scrii atât de rar...
ȘtergereCe mult e de atunci...și totuși parcă ar fi fost ieri...
Îți mulțumesc frumos pentru cele spuse. Cu drag te-mbrățișez! Și mai vin să te citesc.
Nu am intalnit pe nimeni care sa stie sa stea. Nu am intalnit pe nimeni care sa stie sa stea langa cel ce sta.
RăspundețiȘtergereDaca am fi sa discutam putem sa fim atat de aproape incat sa spunem orce tristete sau bucurie? Dar nu spunem nimic despre bucurie in momentul ei... si nici de tristete in secunda sa.
Si aceasta pentru ca ne este teama ca vom fi tradati de cel ce ii spunem. Nici macar in doi nu putem spune totul?
Cine se poate lega prin juramant sa spuna totul celui de care este legat?
De fapt toti vorbim doar pentru cei multi... pentru admiratia ce o dorim sa o avem de la cei din lume.
”Nu am intalnit pe nimeni care sa stie sa stea.” e o constatare tristă, dar adevărată.
ȘtergereDar poate nici nu trebuie să stea...
Scriu ca să mă descarc emoțional. Toate celelalte întâmplări care decurg din asta sunt adiacente. Dacă ar fi să vorbesc sincer, admirația pentru un text inseamnă prea puțin față de ceea intenționez eu, in general. :)