Curaj găină, că te tai!

Astăzi am dat dovadă de un curaj incredibil. Am privit câteva poze ale cuiva... care era împreună cu altcineva... În fine, nu contează! 

Sunt imagini de care am fugit multă vreme, pentru că de câte ori le priveam, aveam instantaneu în minte un film de groază. Mă vedeam abandonată  în cel mai pustiu loc de planetă. În toiul unei nopţi ploioase, legată fedeleş, eram zvârlită din goana unei maşini, incapabilă să mă apăr şi departe de tot ceea ce însemna umanitate.

Ca să las metaforele, cum priveam fotografiile alea, cum mi se ştergea brusc întregul sistem de referinţă şi nimic nu se mai potrivea cu nimic. Era ca o trezire din comă după ani lungi, o revenire care-mi prezenta o realitate cu totul şi cu totul deosebită de cea pe care o lăsasem înainte să adorm.

Şi nu mă şoca atât de tare faptul că acel cineva se fotografiase cu... altcineva, ci impresia marcantă că eu  nu mai aveam ce căuta acolo. Eram în plus şi ar fi trebuit să dispar completamente din peisaj. 

Asta simt şi acum, însă, paradoxal, acum pot să zâmbesc. Vra să zică,  acel om m-a concediat din universul nostru. M-a trimis la...gară, fără drept de apel şi în cel mai barbar mod cu putinţă. Just like that!
Ceea ce n-am înţeles atunci şi nu pot să mă dumiresc nici acum, deşi a trecut ceva vreme, este de ce au intrat cu berbecii prin pereţi, demolând cea mai mare parte din structură, când existau uşi care puteau fi  închise şi deschise civilizat, apăsând uşor pe clanţă. Astfel că fiecare şi-ar fi văzut,  senin, de propriul drum fără să mai rezulte atâta mizerie şi capete sparte. Dar, în loc de "la revedere şi drum bun", s-au  scufundat atlantide, s-au înecat pompeie şi s-au spulberat hiroşime. Deee ceee?Din prostie şi frică, evident.

Dar, există totuşi o consolare. Măcar amanta "noastră" e mai frumoasă, nu?!