Scala părăsirilor

Azi a fost o zi a lacrimilor pentru că toată lumea pleacă.
Toată lumea pleacă mai mult sau mai putin definitiv. Eu rămân. Singură! Am ajuns să experimentez singurătatea in cele mai neașteptate forme ale ei.
Spre exemplu, pleacă BB.
C. pleacă in concediu.
Lucy, o colegă si foarte bună prietenă și-a găsit un loc de muncă mai bun. Și de maine se duce acolo.
Pe o scară de la 1 la 10 a părăsiților, dețin scorul maxim.
Tot ce iubesc se depărtează, se rupe, trasează garduri, limite, interpune distanțe.
Pe de-o parte nu mai vreau pe nimeni in preajmă. Și asta pntru binele tuturor. A lor, ca să nu-mi mai suporte angoasele. Al meu, fiindcă sunt prea susceptibilă și iritată ca să mai am chef să relaționez.
Dar pe de alta, ii stiam pe toți aproape, acolo...la o lungime de braț de mine. Dacă aș fi vrut să-mi exprim iubirea și să mă bucur de prezența lor, era simplu.
Insă acum...


BB mi-a dat o îmbrățișare ca un ultimatum. A fost altfel. Rece, vinovată...L-am imbărbătat. (Culmea, tot eu!)
-Dacă ție-ți va fi mai bine, atunci pleacă. O să supraviețuiesc.
Doar asta fac din totdeauna, nu?
Și după ce am plecat din biroul lui am inceput să mă gândesc că poate a venit vremea să trăiesc. Să las dracului ”supraviețuitul” și ”sacrificatul” pentru alții și să trăiesc.