Religia, spiritualitatea, filosofia şi ştiinţele au eşuat în încercarea lor de a ne oferi răspunsuri legate de originea şi rostul omului în Univers. Oricât mi-ar plăcea unele din teoriile acestora, ele sunt doar teorii scolatice, adică jocuri complicate ale minţilor umane. Prin intermediul limbajului, unora din ele li se atribuie valoare de adevăr, dar în realitate există o ruptură importantă între ceea ce se află in exteriorul nostru şi cum interpretăm noi acel ceva. Oricât am căutat răspunsuri în jur - şi mă puteţi crede pe cuvânt că am citit şi studiat din foarte multe domenii!- , invariabil am ajuns la creier şi la funcţiile lui. Fiindcă tot ceea ce zicem noi că ni se intâmplă e perceput, analizat, cuantificat şi pus in teorii în creierul nostru. De unde îmi vine un răspuns foarte simplu: "cunoaşte-te pe tine insuţi" e un indemn adresat creierului de a cunoaşte cum funcţionează el însuşi. Abia apoi, corelând funcţiile lui cu ceea ce considerăm a fi lumea şi viaţa, putem vedea dacă ceea ce interpretăm a fi realitate şi adevăr este sau nu realitate şi adevăr.
Prin urmare, dragii mei dornici de cunoaştere, începeţi demersul prin a accepta faptul că tot ceea ce credeţi că ştiţi sunt doar producţii ale creierelor voastre. Adică, impulsuri electro-chimice pe magistrale neuronale. Şi că ceea ce ziceţi că vedeţi, auziţi, pipăiţi, gustaţi şi mirosiţi sunt aceleaşi descărcări de energie la nivelul senzorilor voştri. Suntem - până una-alta - nişte bio-computere dependente de stimuli. Neuroştiinţele au demonstrat că aplicând electrozi pe anumite zone ale creierului putem induce individului senzaţii ale unor obiecte/situaţii care nu există in realitate. Vra să zică, i se induce insului aparenţa unei realităţi cunoscute doar prin stimularea unor zone ale scoarţei cerebrale. Adică, în absenţa obiectului/situaţiei reale. Adică, ceva ce am putea numi Maya. Şi atunci unde e adevărul? Care e el?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu