O altfel de Geneză. Metafora autocunoaşterii

Se povesteşte că "la început era cuvântul". Şi cuvântul rezolva totul. 

Dumnezeu se cam plictisea când avu o toană şi vru să se cunoască pe Sine. Dar habar-n-avea de unde şi cum să înceapă asta. Era doar EL şi cuvântul SĂU. Atunci i-a venit o idee. Să construiască nişte personaje, să vadă universul din perspectiva acestora, cu alte cuvinte să trăiască în papucii lor şi astfel s-ar fi cunoscut pe Sine. (Cam aşa cum procedează astăzi un scriitor.) Astfel au apărut Adam şi Eva. 

A văzut EL că schiţa de proiect era bună şi atunci a decis să-şi însufleţească personajele. Asta a fost o altă chestie bună. Dar tot nu se întâmpla nimic semnificativ. La urma-urmei, ce-ar fi putut să facă două creaturi perfecte şi complet naive, care trăiau in Eden?

În consecinţă, Scriitorul Divin a început să lucreze la intrigă. A stabilit că necunoaşterea de care dădeau dovadă personajele Lui era o piedică în calea dezvoltării scenariului, oricare ar fi fost acesta.  Iată că se lovea din nou de lipsa cunoaşterii! Prin urmare, a decis să-i "deştepte" pe cei doi. Iar pentru asta avea nevoie de ceva material didactic.

Să recapitulăm: în acest moment, ca orice scriitor veritabil, Autorul Divin trebuia să vadă lumea din- şi să trăiască în- pielea personajelor sale. Este momentul în care s-a scindat pe Sine pentru prima dată. (Şi momentul în care bănuim că s-a declanşat schizofrenia.) Cu alte cuvinte, era EL în trei ipostaze: Autorul, Adam şi Eva. Şi o infinită plictiseală pentru că nu existau premisele niciunei intrigi. 

Nu ştim sigur însă bănuim că tot atunci şi-a zis că n-ar fi rău să creeze şi conjunctura, decorurile şi tot ce mai era nevoie în proces. Şi s-a apucat să împartă totul pe jumătate şi să polarizeze diferit fiecare parte, făcându-le egale dar de semn contrar. Iar dacă ar fi dorit să se recompună pe Sine, aceste jumătăţi ale Sale s-ar fi atras reciproc, tinzând să se unifice. 

Sigur, EL cunoştea faptul că "întregul e mai mult decât suma părţilor sale", însă era decis să abordeze procesul în ordinea lui firească. Ca la un joc de puzzle, Adam şi Eva aveau să se cunoască unul pe altul şi unul prin altul. Adică, întâi părţile. Şi cum să pricepi ce e lumina fără s-o compari cu intunericul, nu-i aşa? 

Concomitent, le-a dat celor doi (sau şi-a acordat Sieşi) privilegiul  liberului arbitru. 

Dar tot nu se întâmpla nimic, fiindcă personajele erau lipsite de curiozitate. Şi teribil de cuminţi. 

Iarăşi, nu ştim dacă a fost Autorul sau altcineva din "familie", dar cineva s-a transformat în şarpe şi s-a insinuat în apropierea Evei, unde a pus la cale Marea Ispitire. Cert e că fata a acceptat să intre-n joc. Şi cum jocul era lipsit de farmec fără Adam, l-a convins şi pe acesta să participe.

Şi iată-ne AICI şi ACUM. Cine ar fi crezut că se va ajunge la o poveste fără de sfâşit?? 

Scriitorul Divin a tot despicat firul în patru, până ce a format această stufoasă structura piramidală a ideilor şi potenţialităţilor existenţiale.

Îl aşteptăm cu nerăbdare să dea un final tărăşeniei. Să spună că s-a autodescifrat pe Sine, că a cunoscut toate necunoscutele Sale şi să pună capăt schizofreniei . Sperăm să fie un happy-end, dar oricum ar fi, important e să se termine pentru că- Autor, personaje şi spectatori- ne-am plictisit cu toţi, deopotrivă!