Se spune că e imposibil să nu comunici.
Comunicarea are un substrat simplu: impulsul de a-ţi satisface anumite nevoi.
Dar dacă cei cu care comunici sunt incapabili (din cauze mai mult sau mai puţin obiective) să-ţi satisfacă aceste nevoi ?
Mă gândeam astăzi că sunt prinsă într-un cerc vicios al cuvintelor. Ele sunt stimuli esenţiali, jocul lor determinând variate emoţii. Şi-mi dau seama că am tras o linie de demarcaţie între mine şi ele. De ce? Fiindcă multe cuvinte mă răneau. Dar simultan, am blocat şi trecerea celor de alint.
Uneori e mult mai comod în felul acesta. Să stai departe de forţele dezlănţuite ale cuvintelor-stimul. Să te recreezi şi să te reconfigurezi, independent de beţele şi plasturii pe care le au ceilalţi şi pe care sunt dispuşi să ţi le aplice, fie că folosesc, fie că nu.
La urma-urmei, toată viaţa mea am fost desăvârşit de singură. Câteodată, când m-am "jucat" de-a omul, am permis unora să treacă prin spaţiul meu vital, dar au fost apariţii episodice.
Am să devin un alchimist ce transformă cuvintele-n aurul emoţiilor.
(Acum ştiu sigur că cineva, acolo sus, zâmbeşte.)
ca si pentru lumina, exista filtre pentru cuvinte; daca cele pentru lumina se pot monta in varful obiectului de filmat/fotografiat sau chiar pe nas in fata ochilor, cele pentru cuvinte sunt mai greu de instalat si mai ales de ajustat (caci nu-i asa, unul totul sau nimic nu foloseste nimanui, trebuie unul personalizat)...
RăspundețiȘtergerefiltrele pentru cuvinte trebuie alese astfel incat sa tina utilizatorul aproape de dejurimprejur si sa raneasca cat mai putin... in felul acesta partea cu entuziasmul si exaltarea au de suferit, dar acestea pot fi compensate usor prin utilizarea de necuvinte...
Eşti înţelept! Cunosc şi eu teoria dar practica mă omoară.
ȘtergereMomentan, condiţia mea e una ingrată. Nu detaliez, dar din pricina asta e foarte greu să aplic teoria.