El crede că mâine ne vom iubi mai mult ca azi. Și poimâine, mai mult ca mâine. Din perspectiva lui, viitorul sună ca o escaladare a iubirii, ca o creștere și invadare de teritorii necunoscute incă.
Din a mea, nu mai incape nicio picătură fără să risc combustia internă.
Pentru că el e mai-mult-ca-perfectul meu. Nu i se mai poate aduce nicio imbunătățire. Ca de altfel, nici relației noastre, ea atingând deja sublimul. Iar ”alte teritorii” nu mă tentează. Mai degrabă aș construi o enclavă in care să ne trăim absolutul până la epuizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu