Când tu vii

În nopțile in care vii, cerul capătă pistrui de stele. Aerul e viu și desenează năluci prietenoase. Parfumuri vechi, esențe rare ies din viscerele grădinilor, amintind de Eden.

Stau pe terasă, la taifas cu muntele nostru și te aștept. L-am imbiat cu un ceai de iasomie, dar m-a refuzat. El e atât de exuberant, îl știi doar! A aflat că vii și cântă de bucurie. Degeaba l-am rugat să tacă, să-ți pot auzi pașii...Știu că ești aproape fiindcă deja iți aud gândurile. Și nimeni nu gândește  ca tine acel ”iubito”. E moale ca un sărut.

Muntele nostru mă contrazice. El insistă cum că rostești ”iubito” dulce și rotund ca un papanaș cu smântână și dulceață de zmeură. Poate că ii e foame și de aici și comparația...