Intangibil

Gândindu-mă la o serie de negândite, am ajuns la concluzia că ...

Şi zic că unele lucruri trebuie să rămână aşa cum sunt. 

Sunt iubiri de care nu-i rost să te atingi fără să le împroşti cu mocirla gesturilor banale.E mai util să le împachetăm şi să le punem in vitrina sufletului. 

Da, poate că ideea de muzeu al iubirilor neconsumate în planul real e pe undeva, pe la limita patologicului. Vor veni probabil, specialiştii lu' peşte prăjit ca să-mi explice cum să-mi trăiesc viaţa. Mărturisesc deschis că mi se rupe de teoriile lor.

Îmi cer scuze prietenilor care gândesc diferit şi care, intr-o oarecare măsură, sunt in dezacord cu această concepţie, dar nu renunţ la deviza mea şi nici nu voi amesteca planurile.

În vremuri disperate şi măsurile adoptate pot fi la fel de disperate. Am trecut printr-o criză majoră şi am făcut lucruri de care nu-s deloc mândră. Sunt oameni spre care am proiectat multe mizerii, dar faţă de ei mă simt mai puţin vinovată. Şi ştiu şi ei de ce! Situaţia lor a fost parfum in comparaţie cu a celorlalţi. Mi-e o imensă ruşine şi îmi pare foarte rău de cei asupra cărora am proiectat iubirea, oferindu-le fără să-mi dau seama o iluzorie pleaşcă. Pe aceştia îi rog din tot sufletul să mă ierte. A fost metoda mea, neortodoxă şi egoistă-recunosc!, de a mă sprijini pe voi.

A nu se pricepe de aici că nu vă iubesc. Vă iubesc pe bune şi vă sunt recunoscătoare. Dar nu in felul "acela" care e "rezervat". Nu spun cui, fiindcă e irelevant.