La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.
(La steaua de Mihai eminescu, 1886, 1 decembrie)
:( Totdeauna m-a deprimat poezia asta. ... si nu are legatura deloc cu amorul. Pur si simplu se potriveste la orice.
RăspundețiȘtergereEXACT!!! E uluitor de câte ori părerile noastre coincid!
ȘtergereTocmai voiam să spun că ador această poezie fiindcă metafora ei răspunde unei multitudini de stări, situaţii etc.
>:D<
Teoria relativitatii restrânse a aparut în 1905 si cea generala a fost enuntata de Einstein în 1916.
RăspundețiȘtergereMai mult decât atât, versurile
"Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e."
au fost folosite în anii '60 ca definitie a minijupei.
Să înţeleg din asta că Eminescu iubea şi fizica la fel de mult ca poezia?
ȘtergereProbabil că era un mare amator de cunoaştere, indiferent de domeniul prin care se realiza aceasta.
Cât despre...minijupă, chiar că e amuzant! :)
Intenţionam să răspund cu această postare unui prieten vechi şi drag care tocmai a revenit (sau e doar in trecere) pe blogul dumisale. Dar intre timp m-am răzgândit, aşa că doar am postat poezia intru aducere aminte. (Întru aducere aminte eu-mie şi atât, fiindcă nu mai e niciun răspuns, ci doar o stranie tresărire a unui neuron agonizant.)