Cine mai visează azi platitudini d-astea cum ar fi o căsuţă pe un vârf de munte, ca o insulă într-un ocean de verde?
Cine-şi mai doreşte să aibă lângă el un om simplu pe care să-l iubescă fără compromisuri?
Cine mai speră să privească zâmbind pe fereastra bucătăriei la nepoţii bucălaţi şi rumeni care se hârjonesc în curte?
Cine mai crede în magia dulceţii de zmeură şi a pâinii făcute în casă?
Doar nătărăii ca mine, nu?
Azi e de bun gust să visezi la maybachuri şi yahturi, la vile în locuri exotice şi conturi grase în bănci elveţiene. Sau - şi mai grav! - la funcţii pline de putere care să-ţi permită să stăpâneşti peste ceilalţi ca şi cum ai fi dintr-o altă specie.Una "mai" superioară, fireşte.
Sunt tristă. Dacă lucruri atât de simple au devenit de neatins, la ce ne mai rămâne să sperăm?
Sunt tristă. Dacă lucruri atât de simple au devenit de neatins, la ce ne mai rămâne să sperăm?
da, vazute in conjunctura actuala, par idealuri penibile, cum zici tu, pentru ca normalul a devenit de ras in ziua de azi. azi nu mai vrei doar sa-ti fie bine, vrei sa epatezi si sa le pui genunchiul in piept celorlalti. puterea e cel mai imbatator drog.
RăspundețiȘtergerenu sunt deloc penibile si mai sunt inca destui "natarai" ca tine cu vise mici si frumoase, dar se pare ca din ce-ti doresti mai putin, din aia reusesti si mai putin.
Poate... Dar am obosit să pedalez la o bicicletă fără lanţ.
ȘtergereNu esti singura. Dar ce-i de facut? Daca ai vreo idee, nu fi egoista :) imparte-o cu nataraii ceilalti.
RăspundețiȘtergereŢi se pare că aş avea vreuna?
Ștergere:)
Pentru cei care sunt ca mine, cea mai la îndemână soluţie ar fi resemnarea. Măcar ea ar aduce liniştea.
Dar e prea devreme şi - la drept vorbind - a fi obligată de conjunctură ca să mă resemnez, reprezintă dpmdv o nedreptate existenţială. Fiindcă ştiu că am făcut tot ceea ce a depins de mine ca visul să se concretizeze. Doar că povestea mea e pentru doi, iar "tot"-ul meu n-a fost de ajuns.
De aceea mă simt anacronică. Parcă aş fi o relicvă a unui trecut plin de idealuri romantice. Şi am fost "teleportată" într-un viitor în care ceea ce eu numesc fericire a devenit o ciudăţenie.
Resemnarea nu se ia in calcul. exclus!
ȘtergereSunt momente in care orice pare a fi mai bun decât resemnarea.
ȘtergereŞi cu toate acestea, priveşte in jurul nostru: suntem pe o planetă de resemnaţi!
Oamenii s-au resemnat să trăiască şi să moară după cum le dictează alţii.
Cine se poate lupta cu enorma inerţie care-i stăpâneşte?
Stiu ca ai dreptate. Am mai experimentat-o de curand, saptamana trecuta. ... nu ca ar mai fi fost nevoie. suntem o planeta de resemnati, dar eu nu pot sa ma resemnez. am o speranta idioata care nu vrea sub nici un chip sa moara. uneori ma intreb daca nu cumva imi face mai mult rau decat bine.
ȘtergereLa inceput şi pentru o vreme, speranţa te salvează.
ȘtergereCu mine aşa s-au petrecut lucrurile. Speranţa îmi dădea forţa să mă ridic după fiecare trântă şi să continui să fac ceea ce credeam a fi necesar, ca să-mi concretizez visele.
Dar la un moment dat, totul s-a surpat. Încrederea a dispărut şi a luat cu ea şi speranţa. Orice aş fi făcut era deşertăciune.
Atunci am înţeles că speranţa e o păcăleală care ne ţine in priză. Deşi, in cazul meu, e absurd să speri şi să aspiri la ceva ce ESTE NORMAL să fie. Dar mie mi-a fost refuzată chiar şi normalitatea.
ei şi tu,speranţa moare ultima!:)...la urma urmei acum trăim într-o lume nouă..tinerii din aceste vremuri au alte orizonturi şi altă mentalitate faţă de noi care am trecut prn comunism..asta nu înseamnă că idealurile noastre nu se pot împlini..la urma urmei cu iaht sau fără iaht,cu vile sau fără vile,la varsta a treia fie că visează fie că nu pe toţi ne vor înlocui nepoţii care vin de unde vin cu alte idei de viaţă cu alte mentalităţi ,iar noi cei trecuţi prin viaţă ne vom bucura şi ne vom întrista alături de ei,trăind prin ei alte timpuri până la finalul zilei sortite..asta-i viaţa,fiecare generaţie are destinul ,visele şi împlinirile ei..nu fii tristă,încă nu-i timpul pierdut să-ţi realizezi aceste visuri frumoase..niciodată nu ştii ce surprize îţi face viaţa..vorba celebră,"ai grije ce-ţi doreşti"..să ştii că nu-i întâmplătoare:)..
RăspundețiȘtergereşi apropo,de "lanţul de bicicletă"!..să ştii că orice lanţ se poate înlocui:)
pup şi îmbrăţişez fata!
:)
ȘtergereE adevărat că lumea se schimbă, Ry.
Dar cred că oamenii sunt simpli, în esenţa lor. Iar "fericirea" de a avea un obiect, oricât de valoros ar fi, nu se compară cu fericirea comuniunii cu persoana iubită.
Din păcate, "lanţul de la bicicletă" a devenit ceva care mă vizează personal. Brutalitatea celuilalt a sfărâmat visul în interiorul meu, iar eu continui să sângerez din pricina cioburilor. Nimic nu mai e şi nici nu mai poate fi ca inainte, pentru că am suferit o schimbare nefericită, ca o mutilare.
Pup şi eu, draga mea Ry