Epistolar (1)

Începând de azi îți voi scrie. Știu că acolo unde te afli este imposibil să mai citești ceva. Însă nu am cui, altuiva, să mă adresez. Voi folosi aceasta pagină doar pentru ca un text e mai ușor de administrat virtual decat atunci când îl scrii pe hârtie. Mărturisesc de la început: nu am așteptări, nu doresc să mă citească cineva, nu mă plâng și nici nu-mi trebuie compătimire. Doar mă adresez direct singurului om care m-a înțeles vreodată. Și care e mort. De ce acum? Pentru ca zilele acestea a redevenit evident ceea ce mi se întâmpla înainte ca noi să ne imprietenim. Lucruri de care aproape că uitasem. Dar nu, iată-mă din nou cifrul secret, o ciudățenie inteligentă, interesantă, la care te uiți mirat, dar nu ai nici cea mai mică idee de unde să o apuci. Nu știi nici ce e si nici la ce folosește. In ochii celorlalti am ramas acelasi cub Rubik complex, la care iți încerci forțele de câteva ori fără succes, după care-l abandonezi. Până recent, credeam că mă redresasem. Îmi părea ca mă apropii spectaculos de o viață normala. Reculul a fost dureros. Este evident pentru a nu știu câta oară că nu stiu să traiesc fără tine. Și ai plecat fără să lași instrucțiuni. Conform statisticilor, oamenii supraviețuiesc aproximativ 5 ani după pierderea partenerului. Slavă cerului, 3 au trecut. Ar mai fi 2, insă nu sunt deloc sigura că-i mai duc, ca să le confirm rezultatele. Oricum, nu în lipsa oricărori punți intre mine si lume. Pe scurt și la obiect, în mintea mea ma aflu la o secundă distanta de un gest extrem, care m-ar scăpa de tot chinul.