Durerea de spate

Spre spaima mea, de câteva zile, durerea de spate a revenit. E vorba de durerea aceea teribilă pe care am simțit-o prima dată la puțin timp după ce am împlinit șaisprezece ani. A apărut intr-o noapte, fix intre omoplați. Fără niciun motiv!

La inceput am ignorat-o, insă ea a persistat și, după câteva zile,  locul dureros a inceput să se umfle si să se inroșească. Cumva, simțeam că imi crește o cocoașă, iar asta nu putea fi de bun augur pentru o adolescentă frumoasă si plină de viață. Speriată și sâcâită de durerea care devenise permanentă, am rugat-o pe mama să-mi facă masaj cu diverse alifii și pomezi, convinsă fiind că avea să treacă, mai ales că nu exista niciun motiv ca afecțiunea aceasta ciudată să continue.

Din păcate, toate tratamentele mamei au rămas fără efect. Cocoașa roșie creștea cu fiecare zi, durerea devenise vie, cu junghiuri dese, ca si cum un organ dur se dezvolta fără jenă sub piele. A fost momentul in care am decis să ne adresăm unui medic. Au urmat examinări repetate, radiografii... Părerile erau impărțite: că ar fi cifoză,  că e scolioză... că tratamente specifice nu există, dar ar fi bine să fac gimnastică medicală sau inot...

După incă o lună de incercări nereușite de a stopa maladia, am decis să mai cerem incă o părere și, după mai multe intervenții, am obținut programarea la un medic in vârstă despre care se spunea că face minuni.

Am intrat in cabinet insoțită de mama mea. Doctorul, care aducea foarte bine cu un moș crăciun imbrăcat in alb, a inceput să mă examineze pe mine și nenumăratele radiografii si scrisori medicale. A mârâit și mormăit, apoi a privit-o cu reproș pe mama, pe deasupra ochelarilor cu ramă groasă.

-Nu-i nicio scolioză și nicio cifoză! Sunt muguri de aripi.

Mama a tresărit:

-Nu înțeleg...

-Așa vă trebuie dacă aduceți îngeri pe lume! a continuat doctorul s-o mustre.

-Nu eu...soțul meu..., s-a fâstâcit mama si mai tare.

-Da, tații sunt de vină,  in general, a aprobat-o el, deși ea nu se aștepta. De aceea mi-ar fi mai simplu dacă aș putea vorbi cu tatăl, direct.

-El...el nu mai este!

-Aha! Tipic.

-Domnule doctor, spuneți-mi vă rog, ce se poate face?

-Păi doamnă, eu am un singur tratament pentru asta. La cine l-am administrat până acum, a dat rezultate. Deși nu e garantat 100%.

Mă privește incruntat și oftează:

- Incepând de acum, domnișoara trebuie să facă câte un păcat mic in fiecare zi sau un păcat capital la trei zile. Doar așa aripile se opresc din creștere. Sigur că există și situații speciale când niciun păcat n-o mai scapă. Vorbesc de cele în care intervine voința sau grația divină. Dar altfel, poate duce o viață relativ normală.

-Ce păcat să facă?

-Să incalce poruncile, decalogul...știți dumneavoastră. Dacă nu, mergeți la biserică și o să vi se spună. Are 16 ani, nu? In cazuri d-astea, eu recomand să spună măcar o minciună, zilnic.  Nu recomand să fure, fiindcă nu ne trebuie complicații cu legea omenească. Mai târziu, când s-o mărita, poate să-și inșele bărbatul, dar tot așa, discret si cu moderație, ca să nu dea de belea. In general, poate fi oricât de creativă, câtă vreme nu intră in necazuri mari și nu atrage atenția asupra ei.

In rest, nu e nimic de făcut. Plus că, intr-o zi poate să sune trâmbița, iar aripile să-i crească in câteva ore... Dar cine se poate pune cu EL?

Cam asta s-a intâmplat acum...mulți ani. De atunci m-a strecurat prin viață,  ajustându-mi comportamentul după durerea de spate. Dar de câteva zile, nimic nu o mai oprește. Iar noaptea trecută, intr-un vis agitat, bătrânul doctor mi-a apărut din nou. Și mi-a vorbit iar de ocaziile in care niciun păcat nu te mai scapă de creșterea aripilor.