Între timp si netimp

Urcă cele câteva trepte de la intrare scotocindu-se după chei. Descuie in timp ce-şi ştergea tălpile de preşul gri. Deschise şi păşi peste prag...

-Ce dracu'...?!!!

Se trase rapid in afară, trântind uşa. Examină faţada clădirii: totul era precum ştia. Privi la casa vecină. Fără dubii, era casa doamnei Leontina. Plăcuţa cu numele străzii era la locul ei, la fel si numărul. Adresa corespundea.

Respiră adânc, işi spuse, eşti in faţa casei tale. Oboseala iţi joacă o festă. Sau ochii...

Îşi aminti cum mai devreme,  in masină, avusese senzaţia că e cineva pe bancheta din spate. Un tip cu pălărie. Şi cu gulerul pardesiului ridicat. Se intorsese brusc, cât pe ce să piardă controlul direcţiei, dar evident că nu era nimeni acolo. Apoi, tot drumul verificase tragând cu ochiul in oglindă. Deşi senzaţia aceea persista, pe bancheta din spate nu era absolut nimeni.

Oftă din rărunchi, îşi frecă ochii apoi clipi des, căutând să-şi limpezească privirea. Apăsă clanţa, impinse uşa binişor... şi se retrase la fel de repede ca mai devreme.

Imposibil! Că doar n-am greşit oraşul! Era un gând ridicol. Incepu să tremure. Poate era bolnav. Prea bolnav ca să mai poată recunoaşte... Dar atunci cum de imaginea exterioară corespundea perfect? Uite, de exemplu, pata  decolorată de pe perete, bucăţica de tencuială care căzuse de sub geam; zgârieturile de pe uşă... Totul era aşa cum işi amintea. În detaliu!

Alb la faţă şi cu respiraţia tăiată mai făcu o incercare. Privi in lungul holului. Simţi că leşină. Nu numai că dincolo de uşă nu era decorul cunoscut, dar diferea chiar şi de ceea ce văzuse prima dată. 

Lăsă uşa să se inchidă şi se ciupi de braţ până ii dădură lacrimile. Degeaba. Coborâ cu spatele cele câteva trepte de la intrare, nescăpând clădirea din ochi. Apoi se aşeză pe bordură incercând să se adune. Recapitulă, in gând. Interiorul avea forma şi dimensiunile holului ştiut. În rest... nimic!Acum, pardoseala era din gresie roşcată iar pereţii erau acoperiţi cu tapet gălbui. Prima dată când băgase capul pe uşă, podeaua arăta ca o tablă de şah. Era placată cu marmură albă si neagră, pereţii erau imbrăcaţi in lemn până la jumătate, iar in capătul cel mai indepărtat al holului se afla o măsuţă de mahon pe care trona o statuetă de marmură albă. Nici vorbă de cimentul acoperit cu linoleum şi de zugrăveala ieftină din apartamentul pe care-l părăsise dimineaţă.    Mobilierul...Nu! Era evident că se afla intr-o altă casă. De fapt, casa era identică, insă interiorul diferea.

Era prima dată când regreta că locuieşte singur. Ar fi avut nevoie de o confirmare a nebuniei lui. Pentru că nu exista nicio altă explicaţie exceptând faptul că a luat-o razna.

Se ridică de pe bordură şi porni ezitant spre casa doamnei Leontina. Prezenţa unei persoane cunoscute avea să-l ajute iar tanti Leontina ii era ca o rudă, il stia de copil, chiar il avusese in grijă de vreo câteva ori, atunci când părinţii lui fuseseră nevoiţi să lipsească si nu aveau cui să-l lase.

Apăsă soneria veche si murdară, recitând in gând un soi de rugăciune: "dă Doamne să fie acasă şi să mă lămurească cumva..." Nu era credincios, de fapt era ateu convins, dar imprejurările neobişnuite îl determinaseră să facă lucruri nemaifăcute.

Îşi pierdu răbdarea, aşa că-şi infipse arătătorul in butonul mizerabil şi se sprijini pe el. 

-Acu', acu'..., se auzi o voce stridentă de femeie batrână şi probabil, cu vechi state de fumător.

Uşa se deschise scârţâind şi in cadrul ei apăru... Ei bine, era o menajeră in vârstă, care aducea vag cu tanti Leontina. Bob deschise gura de câteva ori, ca un peste scos din acvariu, apoi il podidiră lacrimile. Rosti răguşit şi nesigur:

-Doamna Leontina?

-Da??!!

-...

Bondoacă si dolofană, in rochia neagră cu sorţ alb şi cu boneta infiptă in claia sinilie, doamna aceasta era o  cu totul altă "tanti Leontina" decât ştia el. Semăna mai mult cu nevasta măcelarului decât cu ... N-apucă să-şi termine gândul, când menajera il luă de sus, fără menajamente:

-Iar ai băut fără măsură, tinere? Arăţi de parcă ai fi dormit in cutia de corespondenţă... Laetiţia nu-i acasă şi chiar dacă ar fi, nu cred că ţi-ar mai imprumuta vreo lescaie. Nu inainte să plăteşti datoria cea veche.

Bob avu un frison. Nimic nu se potrivea cu nimic. In acelaşi moment, o maşină trecu pe stradă şi vederea ei il lăsă fără cuvinte. Era un model atât de vechi, incât nu mai circula de cel putin 50 de ani....

La dracu'! Problema era timpul, nu locul!! Bângui rapid un "mulţumesc şi iertaţi-mă de deranj!", apoi o zbughi la propriu spre cea care trebuia să fie casa lui.

Intră fără să mai ezite si rămase pe hol, căutând ceva familiar in timp ce-şi domolea respiraţia precipitată.

-Booob, tu eşti?

-Mamă??

-Nu, ce-ţi veni?

Din sufragerie apăru Serena...

-Serena, ce cauţi aici?!

Păi, da. Cam ce putea să caute la el acasă asistenta de laborator?!! Se pocni peste frunte, amintindu-şi că e intr-un alt timp, intr-un alt univers, oricum - chestii d-astea care nu aveau de-a face cu realitatea lui obişnuită.

-Cum adică...? işi exprimă nedumerirea Serena. Ai băut?

-Nu, dragă. Sunt putin confuz fiindcă mă gândeam că eşti la... Credeam că n-ai ajuns incă acasă... Că nu te-ai intors de la...

-Hmmm! M-am intors si am veşti. Nu vrei să le afli?

Serena işi incolăci braţele in jurul lui şi-l privi straniu, zâmbind fericită. Lui Bob i se strânse stomacul. Femeia asta nu era tocmai idealul lui de parteneră. De fapt, la serviciu aveau mereu divergenţe fiindcă el era foarte riguros şi exact iar modul superficial in care ea aborda anumite elemente din cadrul experimentului ii provocau panică. Se temea că ar fi putut compromite ceva şi că totul ar degenera intr-un dezastru.

-Nu ghiceşti?

-N...nnuuu.

N-avea niciun chef să prelungească jocul unei realităţi pe care o considera dezagreabilă.

Serenei i se lungi faţa intr-un rictus oribil. Se desprinse de el şi-l privi cu ură. Ei da, faţa asta a ei ii era mult mai familiară.

-Eşti un monstru!

-Uite, Serena, trebuie să-ţi spun ceva. Nu sunt cine crezi tu că sunt.

-Tocmai! Credeam că mă iubeşti şi acum constat nu numai că n-o faci, dar şi că eşti un monstru. Sunt insărcinată, cretinule.Asta-ţi spune ceva sau te lasă la fel de rece?

-Oh, dumnezeu al timpului, nu-mi face asta!!!

(...)