Citesc nişte bloguri şi-mi dă cu virgulă. Mai sunt oameni care... Mai sunt oameni. Punct.
Dacă ei sunt oameni, atunci eu ce sunt?
Bine, accept faptul că am fost egoistă fiindcă m-am gândit obsesiv la propria fericire. O fericire care, pentru a fi întreagă, trebuia să se producă printr-un (cu, alături de, împreună cu...) celălalt. Iar pe acest "celălalt" mi-l imaginam ca pe un organism simbiotic, o prelungire plină de iubire a propriei fiinţe.
Pe scurt, sunt o egoistă pentru că am visat doar fericirea mea.
Lecţia numărul...(habar-n-am care!) e aceea că: datoria unui Făuritor de Vise e să viseze fericirea tuturor. Dar staţi, cum să cunoşti fericirea dacă n-ai trăit-o niciodată suficient de mult şi de intens incât s-o fixezi pentru totdeauna in memoria ta? Ce aromă are ea, ce culoare? Cum se simte?
Hm, oare de ce am impresia că mă mint?
De fapt, ştiu exact cum se simte fericirea, dar m-am indrăgostit de ea şi -pentru a o retrăi- mă prefac că n-o cunosc.
Concluzionând, eram dependentă de fericire. Acum vreau să devin expertă in fericire. A mea şi a altora.
egoisto! chiar asa! sa nu vii tu sa ne vedem la ochisori printre fulgisorii de nea!? nu ai vrut tu neam sa sharuiesti acolo o leaca de fericire cu mine la o ciocolata calda! creato! Nah! :I
RăspundețiȘtergereAi dreptate, mea culpa!
RăspundețiȘtergereLa început am vrut să ne vedem, apoi am avut un episod depresiv şi m-am ascuns de absolut toată lumea, după cum îmi e obiceiul. După aceea mi-a fost prea ruşine de tine ca să îndrăznesc să mai zic deva.
Iartă-mă, te rog. Dacă poţi. :(
offf >:D< te luam la patinuar cu mine sa te alerg pe gheata :) avea cine sa ma ridice dupa cazaturi :p
Ștergere:D Ar fi fost frumos!
ȘtergerePatinajul e ca un zăhărel pentru mine, dar tot nu garantez că m-ar fi scos din blocaje.
Fericire ? " De unde dai , de-acolo ai " ...:)
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=12Nwn1rNf7Y
Nu ştiu, Radule! Poate că nu merit să fiu fericită. Poate n-am respectat principiul ăla de care zici tu mai sus.
ȘtergereDar oricum am analiza lucrurile, concluzia este că a fost prea mulă durere, iar acum e prea târziu pentru orice. Ştim cu toţii că unele răni nu se mai vindecă niciodată.
De aia mi-am tras deviza: NIMENI, NICĂIERI, NICIODATĂ!
La mine, raul n-a venit niciodata din afara. Mi l-am facut si alimentat singur, ignorandu-mi sufletul care ma tragea de maneca la fiecare greseala. Linia de demarcatie dintre bine si rau e subtire. CINEVA, UNDEVA, VREODATA ...poate fi leacul . Nu-ti pune singura o bariera , o frana, ramai o carte deschisa . Poate-i mai bine asa . :)
RăspundețiȘtergereCu asta sunt de acord. Capul face şi tot el trage!
ȘtergereDe aceea te contrazic când spui de "cineva, undeva, vreodată". Leacul e tot in interior, prin urmare "cineva, undeva, vreodată" nu există.
Sunt doar eu şi grebla pe care am călcat. Acum imi pun comprese la cucuie, dar asta nu inseamnă că aş intenţiona să mă iau de greblă din nou. Neah, mi-a ajuns! Ba chiar mi-a prisosit experienţa asta, ducă-se!!