Incă sunt la birou, tot mai indispusă de rutină, de evenimentele si tensiunea ultimelor zile. Sorb ultima gură de cafea rece și mă gândesc că ar trebui să fac ceva să ies din starea asta.
Il sun sub imperiul acestui impuls și fără nicio introducere, ii zic:
-Am chef să fac o nebunie...
Deși nu-l văd, știu că zâmbește. Aș putea sa jur și că ochii îi aruncă scântei intunecate.
Mă intreabă cât se poate serios dacă intenționez "să fug de-acasa". Că dacă da, atunci trebuie să pregatească una din mașini...
Treaba asta cu "fugitul de acasa" e o chestie pe care o facem destul de des. Se inscrie in categoria evadarilor de-o noapte sau două. Ne urcam in mașină și plecăm. Fără vreo pregătire prealabilă și fără o destinație precisă. Mergem incotro ne duce drumul...unul din ele. Ratacim pe aiurea și ne cazăm pe unde ne prinde noaptea, în hoteluri obscure sau chiar in pensiuni. Ne iubim intens până în zori, retrăind momentele halucinante de la inceputul relației noastre, când fiecare "fugea" de la casa lui, ca să fie cu celălalt. Nebuni de dor și de dorință, ne intâlneam in secret, in locuri in care altfel nici nu ne-am fi gandit să călcăm. Nu conta decât să fim impreună, ascunși, pierduți de restul lumii.
Trag aer in piept si incerc să-mi temperez emoția pe care mi-a provocat-o reamintirea acelor zile.
-Mă gândeam la ceva mai puțin pasional..., zic, mai mult de dragul jocului.
-Cum ar fi? Vrei să mergem la cinema?, acceptă el "provocarea".
Râd. N-am mers niciodată la film impreună. Nu ne atrage deloc ideea.
-Nu. Voiam să merg prin magazine, să imi cumpar ceva...
Devine serios:
-Iți dorești ceva?
-Nuuu, am tot ce mi-am dorit vreodată! De asta zic că am chef să fac o nebunie. Să-mi iau ceva inutil, o poșetă care nu se asortează cu nimic, o pălărie... o placă de intins părul... lucruri pe care nu le-aș folosi niciodată...Stai, poate puloverul oranj, cel de la care spuneai că te dor ochii... Ah, ba nu, mai bine parfumul acela cu miros de budoar vechi, imbâcsit...
Râde si el:
-Bine, iubito. Merg să alimentez SUV-ul și vin să te iau.
-Aham. Te aștept.
In concluzie, vom fugi in lume cu banii de pâine, cum zice vorba aia...
Rămân pe gânduri, uluită că uite, sunt fericită! Complet! Aici, pe pământ, în această viață!
Mă bucur că eşti fericită... dar sper să ai fericirea şi în cuvinte şi în gesturi. Lângă mine se spune că se găsesc greu cele două împreună. Puţini putem să şi vorbim iubirea.... dar toţi putem avea drum spre acestea.
RăspundețiȘtergere