Stăm tolăniți pe asternuturile răvășite, ca două manechine schilodite de povara pasiunii ce crește in loc să scadă, de fiecare dată când ne revedem. Și, ca de obicei, ”după”mă lupt cu vinovăția și deznădejdea că nu voi putea schimba nimic.
Fiindcă, în ciuda faptului că (oficial) ne-am despărțit, ne revedem săptămânal. Punem in act un joc copilăresc. Nu știu cui folosește faptul că ne prefacem că nu mai suntem impreună. Ne iubim la fel, dar nu mai locuim in aceeași casă. Asta-i tot ce s-a schimbat.
Câteodată, mai presus de orice, aș vrea să mă pot ințelege pe mine. Am refuzat inelul si oricare altă variantă care ne-ar fi adus laolaltă și totuși nu pot trăi departe de el mai mult de o săptămână. Fricile mele...toate aceste spaime ingrozitoare că ar putea veni un moment in care să nu mă mai iubească, m-au blocat intr-o situație imposibilă. Am ajuns să spun mereu ”nu” si să fac ”da”.
El, insă, privește cu înțelepciune și calm istovitoarea mea nehotărâre. ”Intr-o zi va trebui să accepți că ne iubim”, mi-a spus. Atât. Iar între timp, se bucură de picăturile de ”noi” care apar atunci când nu mai putem răbda separarea.
Mă trezesc gândind cu voce tare:
-Ce drog ciudat se află in ființa ta? Îmi e atât de greu să găsesc doza potrivită... Dacă te am prea mult, emoția este atât de intensă încât devine insuportabilă. Iar dacă lipsești o vreme, intru in sevraj.
-Nu-i niciun drog, draga mea. Mintea ta complica lucrurile.
-Te vreau si mă tem...
-Știu, insă nu cred că in dragoste se pot acorda garanții. Te iubesc și imi doresc să fiu cu tine, să păstrez ceea ce avem pentru tot restul vieții. Acesta sunt eu. De tine depinde dacă mă crezi sau nu.
-Chiar dacă nu te-aș crede, te iubesc prea mult ca să pot renunța la tine.
Zâmbește...
-Au fost câteva femei inaintea ta. Pe unele chiar le-am iubit. Sau...așa am crezut atunci. Dar ceea ce simt pentru tine este diferit, este mult peste... orice am trăit vreodată. Hmmm, probabil că acestea sunt clișee folosite de majoritatea bărbaților...
-Da.
-Bine, dacă nu vrei, nu mă crede. Dar rămâi cu mine ca să afli dacă spun adevărul.
-Sună ca un ”adio, dar rămân cu tine”...
-Știi? Aș face orice ca să fii fericită.
-Dar sunt fericită!
-Și atunci? Care-i necazul?
-Drobul de sare e necazul...
Zâmbește și mă strânge in brațe. Mie, un ochi imi râde și altul îmi plânge. Mai avem atât de putin timp și atât de multe dileme...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu