Am o infinită scârbă pentru cuvânt. Nu înțeleg de ce am ajuns la astfel de resentimente, insă ele sunt copleșitoare. Cuvântul acesta, stăpânul lumii, cel ce a fost inaine de orice... Îl urăsc.
Propozițiile îmi țâșnesc cu icnet, ca o vomă intelectuală. Sunt siluită de actul scrierii și vreau să scap pentru totdeauna de apăsarea aceasta. Acesta este unul din motivele pentru care vreau să inchid blogul. Definitiv.
Da, urăsc cuvintele și tot ce ne fac. Urăsc dependența mea de ele. Trăiesc într-o limbă care m-a dezamăgit.
De zeci de generații suntem sclavii cuvântului spoit pe creierele noastre cu o limbă de lemn care ne dresează și ne supune, care ne ține-n corzi și ne îmbracă cu ce înțelesuri vrea el.
Ei bine, vreau ca acest ”vierme kundalini” să asculte de mine, să facă aport ca un cățeluș bine dresat și să se gudure, implorându-mă să-l rostesc sau să-l scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu